Colegul tau, stresul

Miercuri 27 sept 2017

Stresul, e ceva ce ne place mult. Sa stam incordati, fizic ma refer, atat de mult incat pui o presiune uriasa pe muschii tai, pe toate celulele organismului, care te servesc in liniste, te asculta chiar si atunci cand iti faci atata rau singur. De unde vine stresul asta? De ce ne stresam? Unde am invatat asta? Am impresia ca vine la pachet cu maturitatea. Zic asta pentru ca in copilarie, o noua sarcina sau ceva de facut era o provocare, era o competitie, o bucurie, o descoperire si o joaca. Acum, orice sarcina de la munca devine un sambure de stres. Nu doar ca nu ma ajuta stresul, dar am senzatia ca ma oboseste mai tare decat sarcina in sine. Framantarea si pisarea marunta, infinita in blocajul de ganduri cred ca e cel mai nociv lucru pe care poti sa-l faci. Ok, acum ca am decis asta, cum scapam de stres? Ce ma face sa nu renunt la stres? Undeva simt iz de credinta falsa… oare mi a spus cineva de mica faptul ca trebuie sa mi dau silinta? Si “datul de silinta” inseamna cumva sa te arunci pe jos, sa te chinui, sa storci din tine fiecare picatura de sudoare rece… Oare vedeam cumva acasa astfel de exemple?  Pana la urma stresul e din frica. O frica de a nu gafa, de a nu rata sarcina, de a fi exclus, de a gresi. culmea e ca tocmai stresul te face sa gresesti. Oricum voi duce la bun sfarsit sarcina, ce-ar fi sa ma si bucur de ea? A duce la bun sfarsit, da, poate insemna si ca finalul e altul decat cel propus, si atunci finalul ramane unul bun, chiar daca, in functie de parte s-ar putea sa ai si opinii contrare. Orice experienta are un final, si daca m-as concentra mai putin pe final, sa-l fixex eu de pe acum intre ingustele paranteze ale gandurilor de acum, poate ar fi descoperite noi cai de actiune. Dar nu stau in prezent, ci cu ardoare rulez in minte imagini create dintr-un rezultat care aparent ma multumeste. Ce ar fi daca as lua experienta ca atare, fara sa leg vreun final. Daca a venit spre mine, e clar ca e ceva acolo pentru mine, ceva imi foloseste si s-ar putea sa aflu mai repede ce este, daca nu ma stresez. Voi face un exercitiu: in 10 zile, orice vine spre mine voi primi cu bucurie, entuziasm si convingerea ca va fi usor. De aici e stresul, e o credinta ca va fi greu. Ei bine, eu decid ca va fi usor si pe deasupra si distractiv si amuzant. Si acum descopar o neincredere in mine. De fapt, ma stresez pentru ca nu sunt convinsa ca am tot ce-mi trebuie ca sa fac fata, dar o voce mica imi sopteste ca le am pe toate si mult mai mult de atat. E doar mintea mea care cere convingere si se streseaza… relax, honey, de data asta va fi usor, este deja usor.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *