Dependenta de soare

Duminica 1 octombrie

A venit toamna oficial, iar afara e un frig care aduce mai degraba a toamna. Nu stiu daca mai e normal sau nu sa trecem atat de repede de la 27 de grade la 15, la 5 grade chiar noaptea, dar probabil ca si vremea se schimba o data cu noi. Dar mi-e dor de soare, poate sa fie cat de frig o fi, dar sa iasa soarele. Cum te incalzeste el, nu o face nici o centrala, cum te alimenteaza si cum te umple de o caldura blanda si adanca. E totusi fain ca noi avem 4 anotimpuri, cel putin mai schimbi hainele si atmosfera, dar soarele sa nu plece. Sa fie acolo sus, sa ma incalzeasca zilnic. Si in zilele geroase de iarna, sa fie soare. De unde vine oare dependenta asta? E mai lipicioasa ca orice drog. Poate pentru ca ne hranim cu energie solara. Soarele ne da ceva de neinlocuit. Pana la urma si plantele au nevoie de soare sa creasca. Soarele inseamna viata, este cel care da viata plantelor, naturii, este inaintea vietii. Deci, viata da dependenta, caldura ei, nebunia ei, cateodata te arde, alteori se ascunde de tine si o cauti nebun sau o astepti tacut in coltul tau. Dar nu poti trai fara ea, asa cum nu poti trai fara soare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *